Suntem o echipa formata din doi consilieri juridici si un economist - expert achizitii publice. Am luat decizia de a crea acest blog pentru a veni in ajutorul companiilor care doresc sa participe la procedurile de achizitii publice, dar nu dispun de personal specializat pentru intocmirea documentatiilor. Orice intrebari le puteti adresa la adresa de e-mail licitatii.publice.consulting@gmail.com. Veti primi un raspuns avizat in maxim 2 zile lucratoare de la adresarea intrebarii. Serviciul este GRATUIT!

joi, 9 iunie 2011

UCVAP verifică toate etapele procedurilor de achiziţie publică având ca sursă de finanţare şi fondurile europene nerambursabile, indiferent de valoarea estimată a contractelor

Guvernul a modificat  ieri, 08.06.2011, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, legislaţia în domeniul atribuirii contractelor de achiziţii publice, în special în scopul diminuării riscului de pierdere a unor fonduri europene nerambursabile şi a reducerii birocraţiei.
Astfel, potrivit noilor reglementări, Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP) va fi reorganizată instituţional.
De asemenea, vor fi simplificate procedurile de verificare ex-ante a procedurii de achiziţie publică în sensul în care toate observaţiile şi opiniile observatorilor UCVAP vor fi menţionate într-un singur document şi anume în raportul procedurii. Observatorii UCVAP vor oferi consiliere metodologică autorităţilor publice şi vor verifica toate etapele procedurilor de achiziţie publică având ca sursă de finanţare şi fondurile europene nerambursabile, indiferent de valoarea estimată a contractelor.
Anterior acestor modificări, UCVAP exercita funcţia de verificare a aspectelor procedurale pentru procedurile de atribuire finanţate din fonduri publice, inclusiv fonduri europene nerambursabile, prin selecţie, numai dintre acelea pentru care valoarea estimată depăşea 125.000 de euro la contractele de furnizare şi de servicii şi 4.845.000 de euro la contractele de lucrări.
Modificarea decisă de Guvern are rol preventiv întrucât va permite autorităţilor contractante remedierea din timp a eventualelor neconformităţi constatate de observatorii UCVAP prin aplicarea recomandărilor acestora.
O altă modificarea constă în faptul că UCVAP va verifica toate negocierile fără publicare referitoare la suplimentările de lucrări aferente contractelor iniţial încheiate.
Dacă nu se ţine cont de opiniile observatorilor UCVAP, conducătorul autorităţii contractante îşi va asuma răspunderea personal şi va fi pasibil de sancţiuni prevăzute de legile în vigoare, cuprinse între 40.000 de lei şi 100.000 de lei, în urma verificărilor ANRMAP.
Aplicarea noilor reglementări va conduce la eliminarea birocraţiei întrucât nu se mai emit note intermediare şi avize consultative, ci observaţiile vor fi cuprinse în raportul procedurii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu